Bine ai venit în colțișorul meu de pe internet, unde pasiunea întâlnește acțiunea și pornesc împreună într-o călătorie de dezvoltare personală, plină de sens și echilibru.
Călătoria mea în lumea copiilor și a părinților a început în urmă cu 27 de ani, când, în timpul liceului pedagogic, am dat startul unei pasiuni pe care am hrănit-o de atunci, în fiecare zi: aceea de a inspira copiii și părinții să își atingă potențialul maxim și să dezvolte relații sănătoase și echilibrate.
Din 2019, am dezvoltat și livrat peste 20 de programe educaționale, pe parcursul a cel puțin 1600 de ore de predare/consiliere în domeniul dezvoltării personale pentru peste 1200 de copii și pentru părinți. Teme principale:
Prin munca mea, îmi propun să creez o comunitate de familii puternice și reziliente, capabile să construiască relații durabile și sănătoase, contribuind astfel la bunăstarea generală a comunității.
Cred cu tărie că, prin educație și sprijin, fiecare familie poate atinge o stare de echilibru și fericire, iar eu sunt aici să le ghidez pe acest drum.
Follow me on social media